ILATÍV, -Ă, ilativi, -e, adj., s. n. (Franțuzism) Conclusiv. – Din fr. illatif. Vezi definitia »

FIXATÍV s.n. 1. Soluție cu care se fixează pe hârtie desenele făcute în cărbune sau în creion, ferindu-le astfel de ștergere. 2. Soluție pentru păr care fixează forma coafurii. [< fr. fixatif]. Vezi definitia »

stidlív, -ă, adj. (înv.) sfios, temător. Vezi definitia »

INCISÍV², -Ă adj. (fig.; despre vorbe, stil) pătrunzător, mușcător, sarcastic. (< fr. incisif) Vezi definitia »

IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus. Vezi definitia »