nod (nóduri), s. n. – 1. Loc de legătură a două fire, a două fîșii de pînză etc. – 2. Legătura dintre ram și trunchi. – 3. Umflătură, tumoare. – 4. Articulație. – 5. Milă marină. – 6. Intrigă, centru de acțiune. – 7. (Arg.) Portofel. – Mr., megl. nod. Lat. nodus (Pușcariu 1187; Candrea-Dens., 1235; REW 5948), cf. it. nodo, fr. noeud, cat. nou, sp. nudo, port. nó, alb. nue. – Der. noadă, s. f. (coccis), ca neg-neagă, țol-țoală, țep-țeapă etc., cf. mr. noadă „membru viril” (de la un lat. *noda, după Candrea-Dens., 1236 și Pascu, I, 128; din lat. nodus încrucișat cu coadă, după Iordan, Dift., 189; din lat. nates „fese, buci”, încrucișat cu coda, după Tiktin), ideea unei asocieri cu coadă fiind evidentă, cf. cuvîntul următor; Nodea, s. m. (nume propriu pentru demon), cf. și alt nume popular al său Codea); nodei, s. n. (înv., articulație; rotulă), cu suf. -ei, cf. grindei (din lat. nodellus, după Scriban); nodit, s. n. (Olt., rotulă); nodolan, s. n. (Banat, fluierul piciorului), prin încrucișarea cu șodolan; nodos, adj. (cu noduri); noduros (var. nodoros), adj. (nodos), cf. it. nodoroso, nodoso; noduleț, s. m. (mucos, țîngău); noduț, s. m. (ghiocel, Galanthus nivalis); înoda, vb. (a face un nod; a lega; a improviza; a rasoli; refl., a se atașa, a îndrăgi, a lega prietenie; (despre cîini) a se cupla), der. intern sau lat. innodare (Mon. Germ. hist., XXXIV), după Candrea-Dens., 1238 și DAR, din lat. nodare; desnoda, vb. (a dezlega, a desface; a bate pe cineva, a părui). Vezi definitia »

PARÓD s. n. 1. primul cântec al corului în tragedia greacă, intonat la intrarea în orchestră (1). 2. fiecare dintre intrările orchestrei dintr-un teatru grec. (< it. parodo, fr., gr. parodos) Vezi definitia »

PARÓD s.n. 1. Primul cântec al corului în tragedia greacă, intonat la intrarea în orchestră (1) [în DN]. 2. Fiecare dintre intrările orchestrei dintr-un teatru grec. [< it. parodo, gr. parodos]. Vezi definitia »

MOD s.n. 1. Fel, chip, manieră; procedeu, metodă. ♦ Mod de producție = modul istoricește determinat în care oamenii produc și obțin bunurile materiale necesare existenței și dezvoltării societății și care reprezintă unitatea dintre forțele de producție și relațiile de producție. 2. (Gram.) Formă verbală care exprimă felul în care vorbitorul vede sau socotește acțiunea verbului. ♦ (Despre părți de vorbire, propoziții sau părți de propoziții) De mod = care are sensul sau funcția de a arăta modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinată de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concretă pe care o iau figurile silogismului în funcție de calitatea și de cantitatea judecăților componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus]. Vezi definitia »

EPIZÓD s. n. v. episod. Vezi definitia »