INDÚS, -Ă I. adj. (despre un fenomen sau proces) care este influențat sau produs de un stimul extern. ◊ (despre tensiuni electromotoare, curenți electrici) produs prin inducție (4). ◊ (mat.) operație (relație) ~ă = restricția unei operații (relații) la o submulțime stabilă a mulțimii sale. II. s. n. parte a unei mașini electrice în care se produce prin inducție un curent electric. (după fr. induit) Vezi definitia »

belarús / bielorús (bie-) adj. m., s. m., pl. belarúși / bielorúși; adj. f., s. f. belarúsă / bielorúsă Vezi definitia »

TALÁMUS, talamusuri, s. n. Formație anatomică nervoasă cenușie care constituie o parte a encefalului și care este situată la baza creierului, având rol principal în integrarea excitațiilor senzitive și senzoriale care merg la scoarța cerebrală. – Din fr. thalamus. Vezi definitia »

HÁBITUS s.n. Înfățișare, aspect al unui individ. ♦ Aspectul unui cristal, determinat de predominarea formei celei mai simple pe care o poate lua. ♦ Înfățișarea, aspectul unei plante. [< fr. habitus, cf. lat. habitus – aspect]. Vezi definitia »

GÚTUS s. n. (ant.) vas cu gâtul foarte strâmt (din care se vărsa picătură cu picătură vinul pentru sacrificii). (< lat. guttus) Vezi definitia »