DEROGÁ vb. I. intr. A se abate de la o lege, de la un regulament etc. [P.i. deróg, 3,6 -gă. / < lat., it. derogare]. Vezi definitia »

CERCUL LINGVISTIC DE LA PRAGA, școală lingvistică structuralistă înființată în 1926. Reprezentanți: N. Mathesius, N.S. Trubetzkoy, R. Jakobson. A.I. Isacenco ș.a. V. structuralism. Vezi definitia »

OBLIGÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < lat. obligare, cf. fr. obliger]. Vezi definitia »

rumegá (rúmeg, rumegát), vb. – (Despre animale) A mesteca a doua oară mîncarea întoarsă din stomac. – Var. Bucov. rumuga. Mr. aroamig, aromigare, megl. rumig(ari). Lat. rŭmĭgāre (Pușcariu 1483; REW 7440), cf. it. rugumare (ven. rumegar, sard. arrumigare, versil. romicare), prov. romier, v. fr. rungier, sp., cat. rumiar, port. romiar. – Der. rumegător, adj. (care rumegă); rumegătură (var. rugumătură), s. f. (pilitură de ferăstrău); rumeguș, s. n. (Munt., particule de lemn care cad la tăiere). Din rom. provin rut. rumegaty, remenuvaty (Miklosich, Wander., 11; Candrea, Elemente, 401). Vezi definitia »

îndurligá, îndurlíg, vb. I 1. (reg.) a toarce (când gros, când subțire); a îndruga. 2. (reg.) a spune vorbe fără rost; a îndruga, a pălăvrăgi. Vezi definitia »