RELATÍV, -Ă adj. 1. Care se raportă, se referă la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raportă la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție relativă (și s.f. ) = propoziție subordonată introdusă prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotărâte; propoziție atributivă; timp relativ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 2. Care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație. ♦ Valabil între anumite limite, în anumite condiții. ♦ (Fiz.) Mișcare relativă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. 3. Care nu există decât în relație cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus]. Vezi definitia »

CONFIGURATÍV, -Ă adj. referitor la configurație; configurațional. (< fr. configuratif, engl. configurative) Vezi definitia »

NEPRODUCTÍV, -Ă adj. Care nu produce, neroditor, sărac. [< ne- + productiv]. Vezi definitia »

FICTÍV, -Ă, fictivi, -e, adj. Care nu există în realitate, care nu aparține realității, care este plăsmuit sau există doar în mod convențional; imaginar; fals. – Din fr. fictif. Vezi definitia »

INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus. Vezi definitia »