BACANÁLĂ, bacanale, s. f. (La pl.) Sărbătoare la romani închinată lui Bachus, zeul vinului, caracterizată printr-o exaltare mistică și prin orgii. ♦ Fig. (La sg.) Petrecere zgomotoasă și destrăbălată; orgie. – Fr. bacchanale (lat. lit. Bacchanalia). Vezi definitia »

CENTRALÍTĂ s.f. Derivat al ureei, folosit ca gelatinizant și plastifiant pentru nitroceluloză și ca stabilizant pentru pulberi. [< fr. centralite]. Vezi definitia »

APOTÉMĂ s.f. Perpendiculară care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul unei laturi. ♦ Înălțimea feței laterale a unei piramide regulate. [< fr. apothème, cf. gr. apothema < apotithemi – a coborî]. Vezi definitia »

polátă, poláte și polăți, s.f. (înv. și reg.) 1. palat domnesc sau împărătesc; curte domnească, princiară sau împărătească; sală, cameră mare într-un palat. 2. încăpere mică pe lângă o casă țărănească; cămară, chelar; magazie, șopron. 3. cameră mică de locuit în casele țărănești. 4. prisacă, stupină. 5. perete de legătură între casă și o altă clădire alăturată. 6. streașină de casă; bucată de scândură așezată la streașina casei. 7. porțiune dintr-un gard de scânduri. 8. schelă care servește ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime. 9. (în forma: polatie) avut, zestre, calabalâc. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (în forma: poladie) populație a unui ținut sau a unei țări. Vezi definitia »

teleléică, teleléici, s.f. (reg.) 1. femeie ușuratică și intrigantă; târfă. 2. misită, samsaroaie. Vezi definitia »