PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. și reg.; despre oameni) Plăviț (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu. Vezi definitia »

DECLINATÓRIU, -IE adj. (Jur.) Care nu recunoaște competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ◊ (s.n.) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată incompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. [Pron. -riu. / cf. fr. déclinatoire]. Vezi definitia »

pustíu (pustíe), adj. – 1. Deșert, gol. – 2. Părăsit, nepopulat. – 3. Nefericit, amărît. – 4. (S. n.) Deșert, loc necultivat. – Megl. pust. Sl. pustŭ, pustynĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Tiktin; Conev 40). Pentru sensul de imprecație, cf. ngr. ἔρημο (Graur, BL, VI, 168). – Der. pustie, s. f. (deșert, loc neîngrijit; nume popular pentru diavol), în loc de înv. pustinie ‹ sl. pustynĭ; pustă, s. f. (teren agricol, cîmpia Ungariei), din mag. puszta, cu aceeași proveniență; pustietate, s. f. (deșert, regiune necultivată și nelocuită); pustii, vb. (a devasta, a transforma în deșert; vb., refl., a deveni deșert); pustiitor (var. pustiicios), adj. (distrugător); pustiiciune, s. f. (înv., devastare, distrugere); pustnic, s. m. (sihastru, anahoret), din sl. pustynĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 755; Tiktin; Conev 109), poate confundat cu sl. postĭnikŭ „postitor”; pustnicesc, adj. (de sihastru); pustnici, vb. (a trăi ca un pustnic); pustnicie, s. f. (sihăstrie). – Din rom. provine mag. posztia (Edelspacher 21). Vezi definitia »

SĂLCÍU, -ÍE, sălcii, adj. 1. (Despre apă) Care are un gust neplăcut, puțin sărat, leșios. 2. (Despre mâncăruri, băuturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, leșios. – Salcie¹ + suf. -iu. Vezi definitia »

DINOTÉRIU s. m. Mamifer fosil proboscidian de mărime uriașă, cu doi fildeși curbați în jos și fixați pe maxilarul inferior. – Din fr. dinothérium. Vezi definitia »