TON¹ s. n. 1. sunet (muzical). ◊ intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri. ♦ a da ŭl = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva. 2. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta. ◊ atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare). 4. nuanță a culorii (într-un tablou). ◊ culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. (< fr. ton, lat. tonus) Vezi definitia »

MEZOTRÓN s.m. (Fiz.) Mezon. [< fr. mésotron, engl. mesotron]. Vezi definitia »

COTÓN s. n. (Franțuzism) (Fir de) bumbac. – Din fr. coton. Vezi definitia »

ECUSÓN, ecusoane, s. n. 1. Ornament sculptat, pictat etc., de obicei în formă de scut, pe care sunt înfățișate inscripții, elemente heraldice etc. 2. Mică bucată de metal, de plastic sau țesătură atașată de îmbrăcăminte, având imprimate unele date despre persoana care o poartă. – Din fr. écusson. Vezi definitia »

INIÓN, inioni, s. m. Protuberanță externă a osului occipital, considerată reper în măsurătorile antropometrice. [Pr.: -ni-on] – Din fr. inione. Vezi definitia »