OBLIGATÓRIU, -IE adj. care are puterea de a obliga; obligațional. ◊ care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus. (< lat. obligatorius, fr. obligatoire) Vezi definitia »

CALIFÓRNIU s. n. element transuranic radioactiv, metalic, din grupa actinidelor, obținut artificial. (< engl., fr. californium) Vezi definitia »

CALCIU (‹ fr. {i}; {s} lat. calc- „var”) s. n. Element chimic (Ca; nr. at. 20, m. at. 40,08, p. t. 842-848ºC; p. f. 1.439ºC), metal alb-argintiu, moale, din familia metalelor alcalino-pămîntoase. Se găsește în natură numai sub formă de combinații (calcar, gips etc.). Se prepară prin electroliza unui amestec de clorură de calciu anhidră și fluorură de calciu. În combinații funcționează în starea de valență. 2. Face parte din compoziția organismului animal, avînd un rol plastic în formarea țesutului osos. Compușii săi au multiple utilizări în construcție, în industrie etc. și în terapeutică (pentru recalcificare, ca antialergic și sedativ). A fost descoperit (1808) de H. Davy și J.J. Berzelius. Vezi definitia »

CORTÉGIU s.n. Șir de oameni care însoțesc o ceremonie. ♦ (Fig.) Șir, înșirare. [Pron. -giu. / cf. fr. cortège, it. corteggio]. Vezi definitia »

chiolhaníu, chiolhaníi, s.m. (înv.) om șiret, ceapcân. Vezi definitia »