SILUÉTĂ s. f. 1. imagine a unei ființe, a unui lucru etc. care se proiectează ca o umbră pe un fond luminos. ◊ desen reprezentând contururile unei ființe, ale unui lucru pe un fond deschis. ◊ desen din placaj sau carton pe care sunt fixate țintele la tir. ◊ element de decor reprezentând tufișuri, profiluri de case. 2. talie zveltă. ♦ (fam.) a face ~ = a deveni zvelt, a slăbi. (< fr. silhouette) Vezi definitia »

cotígă (cotígi), s. f. – 1. Căruță, car cu două roți. – 2. La plug, teleagă. – Var. cotiugă. Sl. kotyga (Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76; Conev 72). Întrucit sensul din sl. este cel de „manta”, trebuie să se fi spus despre căruțele acoperite, ca trăsurile; cf. rut. kotiga „căruță” (după Candrea, Elemente, 404, provine din rom.). Se folosește mai ales în Mold. – Der. coti(u)geală, s. f. (car lung, pentru transportul buștenilor); coti(u)gar, s. m. (căruțaș). Cf. cotigi ‹ cot. Vezi definitia »

FUMARÓLĂ s.f. Produs gazos emis prin craterele și crăpăturile vulcanilor sau degajat de lavă. [< it. fumaruolo, cf. fr. fumerolle]. Vezi definitia »

SÍLĂ, sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila. Vezi definitia »

PERVITÍNĂ s. f. substanță organică, folosită ca stimulent al sistemului nervos central pentru a face să dispară oboseala și somnul. (< fr. pervitine, germ. Pervitin) Vezi definitia »