TATONÁNT, -Ă, tatonanți, -te, adj. (Livr.) Care tatonează. – Din fr. tâtonnant. Vezi definitia »

SIBILÁNT, -Ă adj. Șuierător, siflant. ♦ Consoană sibilantă (și s.f. ) = consoană șuierătoare sau siflantă. [< fr. sibilant]. Vezi definitia »

VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus. Vezi definitia »

INDECÉNT, -Ă adj. lipsit de decență; necuviincios, nerușinat, impudic. (< fr. indécent, lat. indecens) Vezi definitia »

CASÁNT, -Ă adj. (Despre un material) Care se sparge, se sfărâmă ușor; fragil. [Cf. fr. cassant]. Vezi definitia »