Definita cuvantului ocurență
OCURÉNȚĂ, ocurențe, s. f. 1. (Rar) Împrejurare, circumstanță, întâmplare, conjunctură. 2. Prezență a unei unități lingvistice într-un text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci într-un zăcământ. – Din fr. occurrence.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu ocurență
CIOCLOVÍNĂ, cioclovine, s. f. (Pop.) Termen de dispreț dat unui om arogant, parvenit. – Et. nec. Cf. ciocoi1. Vezi definitia »
GÍNTĂ s. f. 1. grup de descendenți ai unui strămoș comun, legați între ei prin rudenie de sânge, care constituie unitatea de producție fundamentală a comunei primitive. 2. neam, origine. ♦ (jur.) dreptul ~ților = dreptul internațional. (< lat. gens, -ntis) Vezi definitia »
damicelă, damicele s. f. femeie ușuratică. Vezi definitia »
scládă (-de), s. f. – Rug. Bg., sb., pol. sklad (Tiktin). Sec. XVII, înv. Vezi definitia »
áncoră (áncore), s. f. – Piesă de metal cu brațe ca niște gheare care se coboară cu un lanț de pe o navă pe fundul mării. – Var. (înv.) anghiră. – Mr. angură. Lat. ancora (sec. XIX). Var. (sec. XV) din sl. anŭkira și acesta din ngr. ἄγϰυρα sau ἄγϰουρα (Philippide, II, 631), cf. alb. angurë. – Der. ancora, vb. (a fixa cu ajutorul ancorei); ancoraj, s. n. (ancorare). Vezi definitia »