caleáșcă (caléști), s. f. – Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleașcă. Cuvîntul a putut intra în rom. pe mai multe căi, deoarece apare în multe limbi europene. Pare a fi de origine cehă, kolesa (de la kolo „roată”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. calèche (› sp. calesa). Cf. pe de altă parte, tc. kaleșka, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. În rom. pare să fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., după Conev; însă istoria cuvîntului bg. nu este clară; din mag. după Gáldi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, îl derivă din rom. ngr. ϰαλιάσϰα. Vezi definitia »

SINALÉPSĂ s.f. (Lingv.) Reducere a unui diftong la o singură vocală. [< fr. synalepse]. Vezi definitia »

TÚTĂ², tute, s. f. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute. Vezi definitia »

fléură, fléuri, s.f. (reg.) 1. gaură, cavitate. 2. gură, fleoancă. 3. gură-rea, gură-spartă, palavragiu. Vezi definitia »

MONÉRĂ s. f. protozoar ipotetic fără nucleu, care ar face trecerea de la materia lipsită de viață la cea organică. (< fr. monère) Vezi definitia »