OGIVĂ, pl. -e 1. (arhit.) Element arhitectural caracteristic stilului gotic, constând dintr-o arcadă formată prin intersecția (sub un unghi ascuțit) a două arcuri de cerc dispuse diagonal, care constituie osatura unei bolți sau a unei deschideri. Curbele ogivelor se întâlnesc într-un vârf îndepărtat (E. Lov.) 2. (milit.) Partea anterioară, cu formă aerodinamică, a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau rachete. 3. (milit.) Ogivă nucleară = proiectil cu focos sau încărcătură nucleară. /<fr.ogive<cuv. arab Vezi definitia »

DIASTÉMĂ s. f. 1. fisură congenitală. 2. spațiu anormal între dinții incisivi frontali; strugăreață. 3. (geol.) interval de timp între depunerea unui depozit de sedimente și depunerea depozitului imediat următor. (< fr. diastème) Vezi definitia »

DRIÁDĂ s. f. nimfă a pădurilor. (< fr. dryade) Vezi definitia »

PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță. Vezi definitia »

știrbeálă, știrbéli, s.f. (reg.) 1. știrbitură (loc gol între dinți). 2. loc unde marginea unui obiect este ruptă; ciublitură. Vezi definitia »