RETÉNȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. ◊ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate. 3. Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide sau gaze) care în mod obișnuit sunt eliminate prin orificiile naturale. 4. (Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retențiúne s. f.] – Din fr. rétention, lat. retentio, -onis. Vezi definitia »

COLOIDOCLAZÍE s. f. 1. invadare a sângelui de către substanțe proteice, în cazul unei distrugeri tisulare puternice. 2. stare de șoc cu modificări în constantele fizico-chimice ale coloizilor sangvini. (<fr. colloïdoclasie) Vezi definitia »

veșmântăríe s.f. (pop.) locul unde se țin veșmintele în biserică; diaconie. Vezi definitia »

ENDODONȚÍE s. f. tehnica conservării danturii. (< fr. endodontie) Vezi definitia »

ISOLÍNIE s.f. v. izolinie. Vezi definitia »