COMPLEMÉNT s. n. 1. complinire; ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi. complementul unui număr = număr care se obține prin scăderea unui alt număr inițial. ◊ (mat.) unghi care, împreună cu un unghi dat, însumează 90°. 2. parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau adverb. ◊ obiect (6). 3. alexină. (< fr. complément, lat. complementum) Vezi definitia »

ANROCAMÉNT, anrocamente, s. n. Îngrămădire de bolovani, de piatră, de beton etc., care formează platforme de întărire, diguri etc. – Din fr. enrochement (după rocă). Vezi definitia »

VITRIFIÁNT, -Ă adj., s.n. (Material) care este folosit pentru a asigura structura de bază a maselor amorfe sticloase. [Cf. fr. vitrifiant]. Vezi definitia »

TENÁNT, -Ă adj. (Herald.; despre figuri antropomorfe sau zoomorfe) Care susține scutul cu stema propriu-zisă. [< fr. tenant]. Vezi definitia »

A SE ÎMBRĂCA ELEGANT a se dichisi, a se înclifta, a se întitiriza, a se pune la marele fix / la patru ace / la țol festiv. Vezi definitia »