TĂTÁR, -Ă, tătari, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia și Europa. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană și centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tătară. – Din tc. tatar. Vezi definitia »

CRĂIȚÁR s. m. v. creițar. Vezi definitia »

JUGULÁR, -Ă, jugulari, -e, adj. Care aparține gâtului, privitor la gât, din regiunea gâtului. ◊ Venă jugulară = venă a gâtului care colectează sângele din regiunea capului și a gâtului. – Din fr. jugulaire. Vezi definitia »

REACȚIONÁR, -Ă Care aparține sau care este specific reacțiunii; retrograd. // s.m. și f. Partizan al reacțiunii politice; contrarevoluționar. [Pron. re-ac-ți-o-. / < fr. réactionnaire]. Vezi definitia »

FERPÁR s.n. (Liv.) Scrisoare prin care se anunță nașterea, căsătoria sau moartea cuiva. [Pl. -re. / < fr. faire-part]. Vezi definitia »