zăbăúc (pop.) adj. m., pl. zăbăúci; f. zăbăúcă, pl. zăbăúce Vezi definitia »

UITÚC, -Ă, uituci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care uită ușor, care are memorie slabă, uitător; p. ext. distrat, zăpăcit. – Uita + suf. -uc. Vezi definitia »

balamúc (balamúcuri), s. n. – 1. Ospiciu, spital de nebuni. – 2. Zarvă, larmă, dezordine. De la Malamoc, vechea reședință a unui ospiciu în Munt. (DAR). Folosirea eufemistică a locului de reședință substituind cuvîntul „ospiciu” este comună multor limbi, cf. rom. Golia, Mărcuța, fr. Sainte-Anne, sau Charenton. Deși nu-i este recunoscută această explicație, Scriban preferă s-o identifice cu cuvîntul următor. În Munt. (ALR, II, 55). Vezi definitia »

BAȘBUZÚC, bașbuzuci, s. m. (Înv.; adesea fig.) Nume purtat de voluntarii turci din trupele neregulate (vestiți prin cruzimea lor). – Tc. bașıbozuk „trupe neregulate”. Vezi definitia »

MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück. Vezi definitia »