PÍLDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică, menită să servească drept avertisment și pentru alții. 2. Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral, producție literară cu caracter moralizator, cu o structură apropiată de fabulă; parabolă; p. ext. maximă, sentință; proverb, zicală; semnificație, tâlc cuprins într-o asemenea povestire, maximă, zicală sau într-o acțiune oarecare, într-o faptă etc. ◊ Loc. prep. (Înv. și reg.) În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din magh. példa. Vezi definitia »

POTÉNȚĂ s.f. (Liv.) Putere, forță; posibilitate (de dezvoltare). ♦ Virilitate. [Cf. fr. potence, it. potenza, lat. potentia]. Vezi definitia »

DÁUNĂ s.f. Stricăciune, pagubă, vătămare. ◊ În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). / pron. da-u-. / < lat. damnum]. Vezi definitia »

BĂIMĂREÁNCĂ, băimărence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul Baia Mare. ◊ Locuitoare din municipiul Baia Mare. – Băimărean + suf. -că. Vezi definitia »

MORMÂNJÁLĂ, mormânjeli, s. f. (Rar) Învățătură superficială; spoială. Vezi definitia »