SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif. Vezi definitia »

abrazív, -ă adj., s. n. (corp, material dur) capabil a roade prin frecare. (< fr. abrasif) Vezi definitia »

FOTOCONDUCTÍV adj.n. (Fiz.) Efect fotoconductiv = fotoconductibilitate. [< fr. photoconductif]. Vezi definitia »

ADMIRATÍV, -Ă adj. (și adv.) cu admirație. (< fr. admiratif, lat. admirativus) Vezi definitia »

DISTRIBUTÍV, -Ă adj. Care distribuie. ◊ Numeral distributiv = numeral care indică repartizarea unor obiecte sau a unor ființe; atenție distributivă = atenție care se poate îndrepta în mai multe părți deodată; atenție dispersată; (mat.) operație distributivă = operație care, efectuată separat asupra termenilor dintr-o expresie, dă același rezultat ca și în cazul când ar fi aplicată întregii expresii. [Cf. fr. distributif, lat. distributivus]. Vezi definitia »