CONCORDÁNȚĂ s. f. 1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondență (II, 1). ♦ concordanța timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziție dependentă în acord cu timpul verbului din propoziția regentă; corespondența timpurilor. ◊ îmbinare armonioasă de sunete. 2. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu. 3. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă și chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoțite fiecare de un microcontext pertinent pentru înțelegerea lor. (< fr. concordance) Vezi definitia »

PODÍȘCĂ, podiști, s. f. 1. Podeț. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. ♦ (Pop.) Bac. 2. Platformă de scânduri care servește ca loc de lucru sau de observație. ♦ (Rar) Estradă. ♦ (Rar) Palier. – Pod + suf. -ișcă. Vezi definitia »

OSPĂTĂRÍȚĂ, ospătărițe, s. f. 1. Angajată din sectorul comercial care servește pe consumatori și încasează contravaloarea consumației, într-un restaurant sau în alt local de consumație; chelneriță. 2. (Înv.) Patroană a unui birt, a unei ospătării; hangiță. – Ospătar + suf. -iță. Vezi definitia »

DISARTRÓZĂ s.f. (Med.) Mobilitate anormală a unei articulații. [< fr. dysarthrose, cf. gr. dys – greu, arthrosis – articulație]. Vezi definitia »

CINETOGENÉZĂ s. f. (biol.) dezvoltare a organelor ca urmare a unei funcționări repetate. (< fr. cinétogenèse) Vezi definitia »