Definita cuvantului miuță
MIÚȚĂ s. f. (Sport) 1. Mijloc de realizare a pregătirii fotbalistice (în fotbalul de performanță), constând din întrecerea a două echipe, formate din 5-7 jucători, pe un spațiu redus (de obicei de-a latul terenului) și cu porți de dimensiuni foarte mici (1 m. x 0,5 m.). 2. Întrecere amicală, cu scop distractiv, între două echipe create ad-hoc, desfășurată după regulile fotbalului. [Sil. mi-ú-] [def. (1) Encicl. Ed. Fiz. și a Sport. din Rom. – 2002]
Sursa: Neoficial
Sursa: Neoficial
Cuvinte ce rimeaza cu miuță
postávă (-ve), s. f. – 1. Albie, covată. – 2. Beci. – Megl. pustav. Sl. podŭstava „depozit” (Cihac, II, 280; Conev 61), cf. bg. postav, sb., cr. postava. Este dubletul lui posteucă, s. f. (proptea care ridică osia carului în timpul ungerii), din sl. podstavka (Tiktin). Vezi definitia »
GÂDILĂTÚRĂ, gâdilături, s. f. Faptul de a gâdila; senzație particulară provocată cuiva prin gâdilare. [Var.: gâdilitúră s. f.] – Gâdila + suf. -ătură. Vezi definitia »
CARTÓFĂ s.f. v. cartof. Vezi definitia »
ALGÉBRĂ (‹ fr.; lat. m. algebra din arab. al-dzĕbr) s. f. 1. Ramură a matematicii care studiază polinoamele al căror coeficienți sînt numere întregi, raționale, reale, complexe. Contribuții la dezvoltarea a. au avut: N. Tartaglia; F. Vieté (a dat relațiile între rădăcini și coeficienții unei ecuații); J. Neper; I. Newton (a extins formula puterii binomului pentru exponenți raționali); M. Rolle (a dat o regulă de separare a rădăcinilor ecuațiilor algebrice); N. Abel; E. Galois (a stabilit condițiile pentru care o ecuație algebrică este rezolvabilă în radicali). A. modernă (sau abstractă) se ocupă cu studiul așa-numitelor structuri algebrice (de ex. grupurile, inelele, idealele, corpurile etc.), precum și cu studiul relațiilor dintre aceste structuri. A. liniară, parte a algebrei care are ca obiect teoria funcțiilor liniare și a sistemelor de funcții liniare. 2. SAlgebra logicii (sau booleană) = parte a logicii matematice bazată pe aplicarea metodelor algebrice și care cuprinde calculul prpozițiilor, claselor și relațiilor. A fost întemeiată în dec. 5 al sec. 19 de G. Boole și A. De Morgan. 3. A. peste un inel comutativ A = structură dată de un inel B dotat cu o lege de compoziție externă definită pe A X B cu valori în B și care verifică anumite propietăți (ex. a. peste corpul numerelor reale). Vezi definitia »
TASTIÉRĂ, tastiere, s. f. 1. Mecanism care declanșează sunetele unui tub de orgă sau coardele unor instrumente cu claviatură. 2. Plăcuță specială de lemn tare, fixată la instrumentele cu coarde, deasupra părții superioare a cutiei de rezonanță. [Pr.: -ti-e-] – Din it. tastiera. Vezi definitia »