BUTOIÁȘ, butoiașe, s. n. Diminutiv al lui butoi. Vezi definitia »

ORÁȘ, orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare omenească cu dimensiuni variabile și dotări industriale, având de obicei funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine orășenești, croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város. Vezi definitia »

ODĂIÁȘ, odăiași, s. m. 1. (Ieșit din uz) Om de serviciu la tribunal, prefectură etc.; camerist. 2. (Înv. și reg.) Om care locuiește afară din sat, într-o odaie (2). [Pr.: -dă-iaș] – Odaie + suf. -aș. Vezi definitia »

fîș interj. – Exprimă șuieratul sau fluieratul. – Var. fîșt, interj. (exprimă zgomotul unei mișcări rapide și scurte); fliș, interj. (exprimă șuieratul). Creație expresivă, cf. Pușcariu, Dacor., I, 86; Iordan, BF, VII, 257. – Der. fîșîi (var. fîș(f)ăi, fîș(f)îi, fîșcii, foș(f)ăi, fojgăi, foșcălui), vb. (a șuiera, a vibra; a trosni; a mișuna); fîșcii, vb. (Mold., a vorbi printre dinți); fîșni (var. foșni, foșnăi), vb. (a șuiera); fîșiială (var. fîșîială, fîșneală, foșcăială, fojgăială; fîșiitură, fîșcîitură, foșnitură, foșcăitură), s. f. (trosnet, șuierat); fîșîitor (var. foșnitor, fojgăitor, foșcăitor), adj. (care foșnește); fișcă, s. f. (nuia, bici); fișcăi, vb. (Trans., a șuiera); fîșcău, s. n. (Bucov., iarbă); fiștigoaie, s. f. (trișcă); foșnet, s. n. (șuier, zumzet, trosnet), în loc de foșnit, alterat ca sunet, răcnet, etc.; fîșneț, adj. (ager; cu sensul de „mîndru” pe care îl propune DAR nu ne este cunoscut). Fiștoc (var. sfiștoc), s. n. (mătăuz; mănunchi) este un der. de la fișcă, cu suf. -oc. Prin metateză s-a obținut șfichiu, s. n. (pleasnă de bici), numit astfel fiindcă face să pocnească biciul (după Cihac, II, 338, din ceh. švih „lovitură de bici”; după Scriban, din sl. sŭvitŭkŭ „tăietură, secționare”); der. șfichiui, vb. (a biciui, a mușca, a răni); șfichiuială, s. f. (mușcătură). De la var. fliș (cu l expresiv, cf. flacără, flămînd), provin: flișcă, s. f. (trișcă; palmă, lovitură; femeie vorbăreață); frișcă, s. f. (nuia; palmă, lovitură; codobatură; smîntănă bătută; fată frumoasă, mîndrețe de fată), alterare a cuvîntului anterior (pentru sensul de „smîntănă bătută”, cf. fr. crême fouettée); trecerea semantică la „fată frumoasă” este firească, prin intermediul noțiunii de „lucru excelent”; cf. sp. guayabo, Iordan, BF, VII, 265); flișcui (var. flișcăi, flișchii), vb. (a șuiera; a biciui); flișcoaie, s. f. (trișcă); fliușcă, s. f. (trișcă; femeie certăreață; măsură de capacitate pentru băuturi alcoolice, în valoare de un sfert de litru), ultimul sens prin încrucișare cu germ. Fläschchen „sticluță”; fliușcar, s. m. (bețiv). Cf. fleur, fluștura. Vezi definitia »

POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. Vezi definitia »