HOLOGRAFÍE, holografii, s. f. Procedeu de înregistrare a imaginii spațiale a unui obiect, care folosește lumina laserului atât pentru înregistrarea, cât și pentru privirea hologramei. – Din fr. holographie. Vezi definitia »

SONOLOCÁȚIE s. f. Operație prin care se determină poziția unui obiect față de un anumit reper cu ajutorul undelor sonore, fără participarea activă a obiectului. – Din fr. sonolocation. Vezi definitia »

CAVOMANOMETRÍE s. f. studiu al presiunii din interiorul unei vene cave. (< fr. cavomanométrie) Vezi definitia »

FENOMENOLOGÍE s.f. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, astfel cum se manifestă ele în timp și spațiu. ♦ Termen în filozofia lui Hegel care denumește teoria despre dezvoltarea conștiinței umane, înțeleasă ca formă a autodezvoltării „spiritului absolut”. ♦ Curent filozofic idealist contemporan, întemeiat de gânditorul german Edmund Husserl (1859-1938), care reduce „obiectul” la „fenomen”, considerat ca esență de ordin spiritual și ca dat ultim și nemijlocit al conștiinței, independent de existența obiectivă și de experiența senzorială. [Gen. -iei. / < fr. phénoménologie]. Vezi definitia »

EPISTAZÍE s. f. inhibare a unei gene nealelice de către o genă dominantă sau recesivă. (< fr. épistasie) Vezi definitia »