țafandáche s. m. – Caraghios, măscărici, bufon. Origine necunoscută; după consonanță pare a fi ngr. Tratat gramatical ca nume propriu. Vezi definitia »

RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. ◊ Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). ◊ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Din lat. radicula. Vezi definitia »

BÚCHE, buchi, s. f. A doua literă din alfabetul chirilic; p. ext. literă; alfabet; cunoștințe elementare de scris și citit. ◊ Expr. Buchea cărții = exact ca în carte; în chip mecanic. A fi (tot) la buchi = a fi (tot) începător (în ale învățăturii). A nu ști buche = a nu ști nimic. [Var.: bucheá, búchie s. f.] – Slav (v. sl. buky). Vezi definitia »

SFÍNGHE, sfinghi, s. m. (Entom.) Sfinx (II). – Din it. sfinge. Vezi definitia »

tindéche (-chi), s. f. – Stinghie care ține pînza întinsă la războiul de țesut țărănesc. – Var. tindeică. Banat tinzaică, Olt. tindec. Megl. (s)tindecl’ă. Lat. tendĭcŭla (Pușcariu 1738; REW 8641), cf. friul. tendela, prov. endiyo. Der. directă de la tinde (Pascu, Suf., 237; Iordan, Dift., 158), este mai puțin probabilă. Vezi definitia »