ARUNCĂTÓR¹, aruncătoare, s. n. Gură de foc neghintuită și cu pereți subțiri, ușor transportabilă, care aruncă proiectile sub unghiuri de tragere de peste 45°. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil aprins asupra obiectivelor inamice apropiate. – Din arunca + suf. -(ă)tor. Vezi definitia »

RADIOCONDUCTÓR, radioconductoare, s. n. Corp care devine conducător de electricitate sub influența undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioconducteur. Vezi definitia »

HÂRÂITÓR, -OÁRE, hârâitori, -oare, adj., HÂRÂITOÁRE, hârâitori, s. f. 1. Adj. (Despre glas, vorbire, sunet) Care hârâie; hârâit². 2. S. f. Jucărie cu care se produce (prin rotirea unui dispozitiv) un zgomot specific, dogit. [Pr.: -râ-i-] – Hârâi + suf. -tor. Vezi definitia »

CRONCĂNITÓR, -OÁRE, croncănitori, -oare, adj. Care croncănește. – Croncăni + suf. -tor. Vezi definitia »

majór (majóră), adj. – (Mai) mare. Lat. maior (sec. XIX) cu pronunțarea din fr. majeur, cf. major. – Der. (din fr.) majorat, s. n.; majoritate, s. f.; majoritar, adj.; majora, vb. (a mări); majordom (var. maiordom), s. m.; majusculă (var. maiusculă), s. f. Vezi definitia »