ISTORÍSM s. n. (Filoz.) Principiu potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în procesul apariției și dezvoltării lor istorice. – Din fr. historisme, rus. istorizm. Vezi definitia »

BARBITURÍSM s. n. intoxicație cu barbiturice. (< fr. barbiturisme) Vezi definitia »

INDIANÍSM s. n. idiotism propriu limbilor vorbite în India. (< fr. indianisme) Vezi definitia »

POZITIVÍSM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neagă rolul filozofiei ca o concepție teoretică generală despre lume și ca metodologie generală, susținând că ea se bazează numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire dată acelor tendințe critice care adoptă metodele scientiste în cercetarea literară. ♦ Modalitățile de creație literară care tind să reproducă realitatea în faptele ei concrete, adesea în stare brută, netipizată. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendința de a lua în considerare și de a urmări numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme]. Vezi definitia »

SIDERÍSM s. n. cult al aștrilor. (< fr. sidérisme) Vezi definitia »