ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat¹, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare. Vezi definitia »

AUTOPERFECȚIONÁRE s.f. Acțiunea de a se autoperfecționa și rezultatul ei. [< autoperfecționa]. Vezi definitia »

ACHIESÁRE s.f. (Jur.) Acord la o anumită anchetă sau propunere; recunoaștere de către un acuzat a pretențiilor dintr-o acțiune juridică. ♦ Renunțare la o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. [< achiesa]. Vezi definitia »

NĂUCÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) năuci. [Pr.: nă-u-] – V. năuci. Vezi definitia »

IMPROVIZÁRE s.f. Faptul de a improviza; improvizație. [< improviza]. Vezi definitia »