SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt în aparență neînsemnat care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Părticică neînsemnată din ceva; fărâmă, pic. O scânteie de talent. [Pr.: – te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla). Vezi definitia »

HIPERFÚNCȚIE s. f. (med.) activitate exagerată a unui organ, aparat sau țesut. (< fr. hyperfonction) Vezi definitia »

BLASTOFTORÍE s.f. Degenerare a germenilor din citoplasma oului fecundat. [Gen. -iei. / < fr. blastophthorie, cf. gr. blastos – germen, phthora – putrezire]. Vezi definitia »

AMFICARPÍE s.f. (Bot.) Proprietate a unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe. [Cf. germ. Amphikarpie < gr. amphi – dublu, karpos – fruct]. Vezi definitia »

PREFLORÁȚIE s. f. mod de dispunere a sepalelor și a petalelor în mugurul floral; estivație (2). (după fr. préfloraison) Vezi definitia »