SPIRTIÉRĂ, spirtiere, s. f. Mică lampă de gătit care funcționează cu spirt. [Pr.: -ti-e-] – Spirt + suf. -ieră. Vezi definitia »

CATEGORÉMĂ, categoreme, s. f. (Log.) Noțiune universală, în sistemul lui Aristotel, care servește la stabilirea unor relații între lucruri. – Din fr. catégorème. Vezi definitia »

pârciuitúră, pârciuitúri, s.f. (reg.) pârciuială, pârciuire. Vezi definitia »

PÚRPURĂ s.f. 1. Materie colorantă de un roșu-închis, pe care cei vechi o extrăgeau din coșenilă. 2. (Culoare) roșu-închis. ◊ Purpură retiniană = substanță fotosensibilă de culoare roșie, care se găsește în celulele cu bastonaș de pe retină. 3. Stofă plușată vopsită cu purpură. ♦ Haină regească, imperială făcută dintr-o astfel de stofă; hlamidă. ♦ (Fig.) Demnitatea de împărat sau de consul în vechea Romă; (mai târziu) demnitatea suveranilor și a cardinalilor. 4. Erupție de pete roșii pe piele și mucoase datorită unor mici hemoragii. [Pl. -re, -ri. / < lat. purpura, cf. fr. pourpre]. Vezi definitia »

túrtă (-te), s. f. – 1. Azimă, cocă; este turtită și fără drojdie. – 2. Tartă, prăjitură. – 3. În general, orice materie turtită. – 4. Varietate de ghimpe (Carlina acaulis). – Mr., megl. turtă, istr. turtę. Lat. turta în loc de torta (Diez, I, 419; Pușcariu 1743; REW 8802), cf. vegl. turta, it., prov., sp., port. torta, fr. tourte. Forma turta apare în glosele de la Reichenau (Pușcariu, Lr., 189); schimbul nu pare anormal (Lausberg, Mundarten Südlukaniens, Halle 1939, 26; totuși cf. împotrivă Graur, BL, V, 115, considerîndu-l nefundamentat suficient). Ambele forme lat. sînt cuvinte vulgare, care nu apar la nici un autor clasic. În rom. pare să fi fost simțit drept creație expresivă (probabil așa era în lat.), datorat prezenței lui turti, cf. tufli, tepși. – Der. turtea (var. turtică, turtie), s. f. (varietate de spin); turti, vb. (a face plat, a da o formă lătăreață, a strivi; refl., a se îmbăta). Din rom. provine bg. turla (Capidan, Raporturile, 214), și probabil sb., slov. turta. Vezi definitia »