Definita cuvantului turtă
túrtă (-te), s. f. – 1. Azimă, cocă; este turtită și fără drojdie. – 2. Tartă, prăjitură. – 3. În general, orice materie turtită. – 4. Varietate de ghimpe (Carlina acaulis). – Mr., megl. turtă, istr. turtę. Lat. turta în loc de torta (Diez, I, 419; Pușcariu 1743; REW 8802), cf. vegl. turta, it., prov., sp., port. torta, fr. tourte. Forma turta apare în glosele de la Reichenau (Pușcariu, Lr., 189); schimbul nu pare anormal (Lausberg, Mundarten Südlukaniens, Halle 1939, 26; totuși cf. împotrivă Graur, BL, V, 115, considerîndu-l nefundamentat suficient). Ambele forme lat. sînt cuvinte vulgare, care nu apar la nici un autor clasic. În rom. pare să fi fost simțit drept creație expresivă (probabil așa era în lat.), datorat prezenței lui turti, cf. tufli, tepși. – Der. turtea (var. turtică, turtie), s. f. (varietate de spin); turti, vb. (a face plat, a da o formă lătăreață, a strivi; refl., a se îmbăta). Din rom. provine bg. turla (Capidan, Raporturile, 214), și probabil sb., slov. turta.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu turtă
PATÁȘĂ s. f. veche navă cu vele pentru transportul corespondenței și pasagerilor. (< fr. patache) Vezi definitia »
APARTENÉNȚĂ s.f. Faptul de a aparține cuiva sau de ceva. [Cf. fr. appartenance, it. appartenenza]. Vezi definitia »
ANGELÍCĂ s.f. Plantă aromatică din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificată și groasă la bază. [< fr. angélique]. Vezi definitia »
LAMÍNĂ s.f. 1. (Bot.) Partea lățită a unei frunze; limb. 2. Strat subțire care face parte din structura unei formații anatomice. [Cf. it., lat. lamina]. Vezi definitia »
CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. Ceea ce este esențial, de bază într-un lucru, într-o concepție etc. 2. (În filozofia antică) Substanță considerată drept al cincilea și cel mai subtil element material al lumii, din care ar fi alcătuite corpurile cerești. [Var.: (înv.) cvintesénță s. f.] – Din fr. quintessence. Vezi definitia »