LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major; persoană care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului; persoană care poartă acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. (Înv.); Locotenent-comandor = grad de ofițer în aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purtă acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ține locul unui demnitar. – Din it. locotenente. Vezi definitia »

-MÁNT Element secund de compunere savantă cu semnificația „ghicitor”. [< it. -mante, cf. gr. mantis – ghicitor]. Vezi definitia »

emitent persoana imputernicita in scris de catre conducatorul unitatii,pentru adispune executarea unor lucrari in instaletiile electrice din exploatare pe baza uneia din masurile organizatorice A.L.;ITI-PM;A.S;DV.siPV. Vezi definitia »

EXTRACURÉNT s. m. (electr.) curent de regim tranzitoriu prin autoinducție, care se suprapune curentului principal. (< fr. extra-courant) Vezi definitia »

CELEBRÁNT s. m. preot (catolic) care oficiază serviciul divin. (< fr. célébrant) Vezi definitia »