troácă (-ce), s. f. – 1. Albie, copaie, covată. – 2. Ladă în care curge făina la moară. – 3. (Trans.) Sabot, piedică de roată de car. – 4. (Olt.) Tigvă (Lagenaria vulgaris). – Var. Olt., Trans. troc, Mold. treucă. Germ. Trog, prin intermediul săs. trôch, șvabul Trucke (Diez, Gram., I, 129; Borcea 215; REW 8932; Candrea), cf. ceh. troky (Cihac, II, 421; Densusianu, Rom., XXXIII, 287). – Der. trocar, s. m. (nume dat locuitorilor din suburbiile Brașovului, poreclă dată ardelenilor de către locuitorii din Muntenia; Arg., polițist), s-a explicat prin copaia în care se vînd fructele (Lacea, Țara Bîrsei, III, 234) sau printr-un anumit obicei (Candrea), dar se datorează mai degrabă sensului de „animal care mănîncă din troacă”. Nu este clară eventuala legătură a var. treucă cu teucă. Vezi definitia »

CARNASIÉRĂ, carnasiere, s.f. – V. carnasier (2) [DEX'98, DN] Vezi definitia »

BOTÉLNIȚĂ, botelnițe, s. f. Botniță. – Din bot + suf. -elniță. Vezi definitia »

BIOGENÉZĂ (‹ fr. {i}) s. f. Teorie (formulată de Fr. Redi, sec. 17) după care orice ființă provine din altă ființă ce i-a dat naștere; se opune teoriei generației spontanee. Vezi definitia »

Cărigă, -i = cercuri concentrice făcute din fontă pentru a astupa ochiurile plitei de la diverse tipuri de sobe. Ele se pot ridica tocmai pentru a asigura o creștere a temperaturii la gătitul diverselor mâncăruri. Se folosește în zona Brașovului. Etmologia. necunoscută. Vezi definitia »