NAGÁICĂ, nagaice, s. f. (Reg.) Cnut. [Pl. și: năgăici] – Din rus. nagaika. Vezi definitia »

MIRMECOCÓRĂ adj., s. f. (plantă) cu semințe răspândite de furnici. (< fr. myrmécochore) Vezi definitia »

BĂIEȘÍȚĂ¹, băieșițe, s. f. Femeie care servește la o baie publică. – Din băiaș + suf. -iță. Vezi definitia »

STRÁJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (sau a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau odinioară străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de strajă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. ♦ Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare din cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. Vamă prin care, după mistica religioasă creștină, se presupune că trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streájă s. f.] – Din sl. straža. Vezi definitia »

colíbă (colíbe), s. f. – Casă mică și sărăcăcioasă, cocioabă. – Mr. călivă, megl. colibă. Origine necunoscută. Cuvîntul apare în toate limbile balcanice: ngr. ϰαλύβα (› mr.), tc. koliba, kaliba, kulübe, alb. koljubë, bg. koliba (› megl.), sb., slov., ceh., pol., mag. koliba, rut. kołyba. Se presupune în general că rom. provine din gr. ϰαλύβη, fie direct (Roesler 571; cf. Daničič, V, 189; Vasmer, Gr., 79), fie prin intermediul bg. sau sb. (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 297; Cihac, II, 69; Conev 81; Sandfeld 18; DAR; Pușcariu, Lr., 260), sau al tc. (Miklosich, Türk. Elem., I, 88; Meyer 170; K. Treimer, Mitt. Wien, 354). Der. pe baza cuv. gr. este greu de admis direct fiindcă dacă este împrumut vechi, λ ar da r, dacă este modern, β ar da ν; prin intermediul altei limbi, deoarece se presupune că împrumutul a avut loc într-o epocă în care υ se pronunța i, în vreme ce β se pronunța b, caz ce nu apare la alte împrumuturi din gr. (cf. ϰόληβον › sl. koliva; ϰλουβίον › sl. kluvija etc.; sb. kòliba, koliba apare din sec. XIII. Împrumutul din tc. nu poate fi admis, avîndu-se în vedere vechimea cuvîntului în sb., și cu atît mai puțin din per. kulba „colibă” (Romanski, R. Èt. slaves, II, 53). În sfîrșit, se poate ca cuvintele sl. să provină din rom. (Berneker 546). Dacă se admite că este vorba de un cuvînt rom., ar trebui plecat de la lat. collegia ‹ collegium „grup de colibe de ciobani”, de unde și sard. boddeu (Wagner 108), cf. ngr. ϰολλήγας „de la mijloc.” Trecerea lui g › b nu este normală, dar cf. barză, limbă și cociorbă față de rut. kočerga, coșleabă față de coșmeagă, coroabă față de coroagă, etc. Aceste ex., ca și prezența unor cuvinte ca cobace, cobîlteață, cocioabă, par a indica faptul că cuvîntul lat. a fost interpretat ca o creație expresivă, chiar dacă această ipoteză nu este necesară. – Der. colibaș (var. colibar), s. m. (om sărman, persoană care locuiește într-o colibă; pustnic; paznic de pădure). Vezi definitia »