UTRÍCULĂ s. f. / utrícul s. m. 1. cavitate mică în țesătura celulară a plantelor; bășicuță plină cu aer care face să plutească pe apă unele plante acvatice. ◊ înveliș al fructului, din concreșterea bracteelor. 2. formație anatomică în formă de sac. ◊ una dintre cele două părți ale vestibulului urechii. (< fr. utricule, lat. utriculus) Vezi definitia »

NEGLIJÉNȚĂ s. f. faptul de a fi neglijent; nepăsare. ◊ lipsă de grijă, de preocupare. ◊ (jur.) culpă constând în atitudinea cuiva care nu prevede consecințele păgubitoare ale faptelor sale. (< fr. négligence) Vezi definitia »

BIRTĂȘÍȚĂ, birtășițe, s. f. Soția birtașului; femeie care ține un birt. – Din birtaș + suf. -iță. Vezi definitia »

OPĂCEÁLĂ, opăceli, s. f. (Reg.) 1. Împiedicare, reținere. 2. Tulburare, zăpăceală, năuceală. – Opăci + suf. -eală. Vezi definitia »

MÂNĂ?, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. â?? Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! â?? Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. â?? Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. Vezi definitia »