oblón (obloáne), s. n. – 1. Obiect de lemn, metal etc. care apără o ușă sau o fereastră. – 2. Încuietoare metalică. – 3. (Arg.) Ochi. – 4. (Înv.) Ușiță, portiță. Origine îndoielnică. Pare să rezulte dintr-o confuzie a sl. obląku „arc, oblînc”, cf. oblînc, cu blană „scîndură”; cf. bg. oblon „apărătoare de fereastră”, care ar putea proveni din rom. Der. numai din sl. obląku (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220) nu pare posibilă. – Der. obloni, vb. (a pune obloane, a închide). Vezi definitia »

DICTÓN s. n. expresie devenită proverb; maximă. (< fr. dicton, lat. dictum, sentință) Vezi definitia »

ELODIÓN s.n. Instrument muzical asemănător armoniului, pe care l-a precedat. [Pron. -di-on. / < fr. élodion]. Vezi definitia »

FON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, apreciată după senzația sonoră pe care o produce. [< fr. phone]. Vezi definitia »

MEGARÓN s.n. Încăpere principală a casei de locuit în Grecia antică. [< fr. mégaron, gr. megaron]. Vezi definitia »