ÓPTIC, -Ă, optice, -ce s. f., adj. I. 1. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studierea naturii luminii, a emisiei și absorbției ei, cu fenomenele legate de propagarea și de interacțiunea ei cu diverse substanțe etc. ♦ Parte a fizicii care se ocupă cu studiul radiațiilor de aceeași natură cu lumina (radiații infraroșii, ultraviolete etc.). ◊ Optică electronică = domeniu al electronicii care studiază mișcarea electronilor în vid, într-un câmp electric sau magnetic. 2. Fig. Fel, mod de a vedea și de a interpreta faptele și fenomenele; concepție, punct de vedere. II. Adj. 1. Care se bazează pe lumină, care ține de fenomenele luminii sau de senzațiile vizuale, privitor la astfel de fenomene și de senzații; care aparține obiectului de studiu al opticii (I 1). ◊ Centru optic = punct de pe axa unei lentile către care tind punctele principale și cele nodale ale ei și prin care raza de lumină trece fără să-și schimbe direcția. 2. Care ține de vedere sau de organele de simț ale acestuia. ◊ Nerv optic = nerv care transmite impresiile vizuale de la ochi la centrul nervos respectiv din creier. – Din fr. optique. Vezi definitia »

SEMASIOLÓGIC, -Ă adj. Semantic. [< fr. sémasiologique]. Vezi definitia »

ALOGENÉTIC, -Ă, alogenetici, -ce, adj. Alogen. – Din fr. allogénétique. Vezi definitia »

MERISTEMÁTIC, -Ă adj. Care aparține meristemului; care se divide. [Cf. fr. méristématique]. Vezi definitia »

OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique. Vezi definitia »