DECONSTRUCTIVÍSM s. n. (cf. engl. deconstructive [analysis], după constructivism) Școală (teoretică și practică) în critica filozofică și literară, întemeiată pe deconstrucție, conturată în cultura americană după 1970, cu un impact deosebit asupra gândirii și practicii literare. Utilizat de J. Derrida în mai multe lucrări, deconstructivismul literar proclamă eliberarea limbajului figurat de necesitatea de a exprima un adevăr și deschide posibilități nelimitate interpretării, care nu mai este obligată să țină cont de intenția autorului sau de alte determinări exterioare textului ca surse ale semnificației. (Notă: Definiția este preluată din Dicționarul enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, 1999 – DEI.) Vezi definitia »

CENTRALÍSM s. n. Sistem de organizare administrativă, economică sau politică, potrivit căruia instituțiile locale se află (în orice problemă) în subordinea instituțiilor centrale și lucrează după dispozițiile acestora. ♦ (Ieșit din uz) Centralism democratic = principiu de bază propriu organizării și activității partidelor comuniste și muncitorești, care susținea îmbinarea centralismului cu democrația, conducerea centralizată cu participarea membrilor colectivității. – Din fr. centralisme. Cf. rus. țentralizm. Vezi definitia »

VULGARÍSM s.n. Expresie vulgară; idee vulgară. [Cf. fr. vulgarisme]. Vezi definitia »

HOLÍSM s. n. concepție metafizică idealistă care susține principiul întregului asupra părților și al ireductibilității lui la suma elementelor componente. (< fr. holisme) Vezi definitia »

DONCHIȘOTÍSM s.n. (Liv.) Purtare extravagantă, caracteristică unui om care urmărește scopuri irealizabile, pentru care desfășoară un eroism steril în luptă cu obstacole imaginare. [< fr. donquichottisme, cf. Don Quijote – eroul celebrei opere a lui Cervantes]. Vezi definitia »