gutúi (gutui), s. m. – Pom fructifer cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf (Cydonia vulgaris). – Var. gutăi, gutîi, (Banat) gutîn. Mr. gutuńu, megl. gătuń, găduń. Lat. cotoneus, din gr. ϰυδώνιος, probabil prin intermediul unei forme *cottaneus, rezultate dintr-o încrucișare ce poate fi atestată cu cottana „smochină” (Graur, BL, IV, 84; Rosetti, I, 60; cf. Diez, I, 143; Cipariu, Gram., 113; Meyer, Alb. St., IV, 75; REW 2436; Pascu, I, 97; DAR); rezultatul rom. gutîi, a fost asimilat ulterior la gutîi. Cf. it. cotogna (sicil. cutugna), prov. codoing, fr. coing, cat. codony, basc. kuduina. Der. din sl. gduna (‹ kuduna) este mai puțin probabilă, lăsînd la o parte cazul megl. (cf. Cihac, II, 132; Berneker 299). Ca și în cazul megl. (cf. Cihac, II, 132; Berneker 299). Ca și în cazul sl., coincidența cu alb. ftua (Philippide, II, 639) se explică prin identitatea de origini. – Der. gutuie, s. f. (fructul gutuiului). Din rom. provin rut. guteja, rus. gutej. Vezi definitia »

ticuí, pers. 3 tícuie, vb. IV (reg.) a ciuguli (găina); a se lovi, a se împunge cu râtul (porcii). Vezi definitia »

ciuciuí, ciuciuiésc, vb. IV refl. (reg.) a vorbi încet unul la urechea altuia. Vezi definitia »

pui de crevedia Vezi definitia »

ZEMUÍ, pers. 3 zemuiește, vb. IV. Intranz. A lăsa zeamă, a musti; a face să iasă la suprafață, să se scurgă lichidul din interior. ♦ Refl. A se zemoși. – Zeamă + suf. -ui. Vezi definitia »