CONJÚNCȚIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau cuvinte cu aceeași funcție sintactică. 2. (log.) conectiv („și”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și falsă, când cel puțin una dintre componente este falsă. 3. figură de stil care enunță o observație din asocierea unor aspecte de viață contradictorii. 4. poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. (după fr. conjonction, lat. coniunctio) Vezi definitia »

LARINGOSCOPÍE s.f. Examinare optică a laringelui cu ajutorul laringoscopului. [Gen. -iei. / < fr. laryngoscopie]. Vezi definitia »

VEZICÁȚIE s.f. (Med.) Formare de bășici pe piele, ca urmare a acțiunii unui vezicant. [Gen. -iei, var. vezicațiúne s.f. / < fr. vésication]. Vezi definitia »

nașbiție s. invar. jocul alba-neagra. Vezi definitia »

SUBASOCIÁȚIE s. f. subdiviziune a unei asociații vegetale. (< engl. subassociation) Vezi definitia »