VÂRTICÚȘ, vârticușuri, s. n. Vârtej (I 1). [Var.: vârtecúș s. n.] – Din [în]vârtecuș. Vezi definitia »

hámeș, -ă, adj. s.m. și f. (înv.) (om) lacom, avid. Vezi definitia »

sufertaș (-șe), s. n. – Ansamblu de vase cu care se transportă mîncarea. – Var. sefertaș. Tc. sefer tasi, din arab. sefer „călătorie” și tas „ceașcă” (Șeineanu, II, 318; Lokotsch 1879), cf. tas. Vezi definitia »

TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș. Vezi definitia »

caltaboș, caltaboși s. m. (vulg., glum.) penis. Vezi definitia »