–FON Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „vorbire”, „vorbitor”, „fonație”. [< fr. -phone, cf. gr. phone]. Vezi definitia »

MORÓN, -Ă s.m. și f. (Med.) Debil mintal. [< engl. moron, cf. gr. moros – prost]. Vezi definitia »

HELICÓN s.n. Instrument muzical de suflat cu tonuri grave, folosit mai ales în muzica militară. [Cf. fr. hélicon, germ. Helikon]. Vezi definitia »

diácon (diáconi), s. m. – Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei bisericești. Gr. διάϰονος (Murnu), în parte prin intermediul sl. dijakonŭ (Vasmer, Gr., 52). – Der. diaconar, s. n. (înv., liturghier); diaconeasă, (femeie în slujba bisericii); diaconesc, adj. (de diacon); arhidiacon, s. m. (prim diacon). Vezi definitia »

TRITÓN² s. n. (muz.) interval de trei tonuri; cvartă mărită; cvintă micșorată. (< it. tritono, fr. triton) Vezi definitia »