SUÍ, súi, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se ) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau în scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note (din ce în ce mai) înalte; a ridica. – Lat. subire. Vezi definitia »

zdrențuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiésc, imperf. 3 sg. zdrențuiá; conj. prez. 3 să zdrențuiáscă Vezi definitia »

AUTOATRIBUÍ vb. refl. a-și atribui sieși. (< auto¹- + atribui) Vezi definitia »

INSTRUÍ vb. IV. tr. 1. A învăța, a furniza cunoștințe (cuiva) într-un anumit domeniu. ♦ refl. A-și îmbogăți cunoștințele, a învăța. 2. A face instrucția unui proces. [Pron. -stru-i, p.i. -iesc, conj. -iască. / < fr. instruire]. Vezi definitia »

HARECILUÍ, hareciluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A adjudeca. – Din hareci. Vezi definitia »