Definita cuvantului competență
COMPETÉNȚĂ s.f. 1. Pricepere, cădere de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina competența = a se declara fără autoritate sau fără pregătirea necesară pentru a se pronunța într-o problemă. 2. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vânt, ghețar) de a deplasa elementele unei roci. [Var. competință s.f. / cf. fr. compétence, it. competenza, lat. competentia].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu competență
pitúcă, pitúci, s.f. (reg.) pitușcă, franzeluță, chiflă. Vezi definitia »
SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse. Vezi definitia »
PLASMONÉMĂ s. f. filament protoplasmatic care comunică cu plastidele. (< fr. plasmonème) Vezi definitia »
presúră (présuri), s. f. – 1. Gen de păsări cîntătoare (Emberiza citrinella, hortulana, miliaria). – 2. Par care se așază deasupra stogului, pentru a-i mări rezistența la vînt. Origine îndoielnică. După opinia mai plauzibilă (Cihac, II, 286; Tiktin), legat de sl. prŭsi „piept”, datorită petelor de culoare purtate pe piept, cf. presin. S-ar putea porni de la un *pres, pl. *presuri, de unde noul sing. analogic. Legătura cu gr. πυρρούλας, prin intermediul unui doric *πυρσούλας (Diculescu, Elementele, 487), cu lat. pressula (Densusianu, GS, V, 173) sau cu lat. praesŭl (Scriban) este dubioasă. Vezi definitia »
LECTÍCĂ, lectici, s. f. Un fel de pat sau de scaun, purtat de cai sau de oameni, întrebuințat ca mijloc de locomoție în antichitatea romană, în evul mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica. Vezi definitia »