Definita cuvantului afin
afín (-ni), s. m. – Arbust scund cu fructe comestibile. – Mr. afin. Lat. daphne, din gr. δάφνη „laur” (Herzog, RF, I, 99-104); cf. calabr. áfina „laur”. Aspectul ambelor plante prezintă o analogie. Iordan, ZRPh., LIV, 367, respinge acest etimon, pentru că nu este clară pierderea lui -d; însă cf. mr. și calabr., ceea ce demonstrează că fenomenul este deja romanic. După Pușcariu, Dacor., VIII, 103-5, și Scriban, etimonul ar fi lat. acinus „boabă”, contaminat cu daphne. Mag. áfonya nu este sursa cuvîntului rom., cum credea Cihac, II, 475, ci derivă de la acesta, ca și rut. (j)afini, jafyna, săs. afunje (Candrea, Elemente, 406). – Der. afină, s. f.; afinet (var. afinar, afiniș), s. n. (loc pe care cresc afini).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu afin
AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis. Vezi definitia »
CLANDESTÍN, -Ă adj. cu caracter secret; ilicit, conspirativ. (< fr. clandestin, lat. clandestinus) Vezi definitia »
vin (-nuri), s. n. – Băutură alcoolică obținută din fermentarea mustului. – Mr. vin, megl. vin, istr. vir. Lat. vῑnum (Pușcariu 1886; REW 9356); cf. it., sp. vino, prov., cat. vi, fr. vin, port. vinho. – Der. vinărici, s. m. (podgorean, viticultor; s. n., impozit pe vin); vinăricer, s. m. (cel care strîngea impozitul pe vin); vinărit, s. n. (impozit pe vin); vinărie, s. f. (bodegă); vinariță, s. f. (plantă, Asperula odorata); vinaț, s. n. (vin), probabil din lat. vῑnācĕus (REW 9337); vinicer (var. vinițel), s. n. (septembrie), probabil der. interior (după Tiktin și Candrea, din sl. vinicije „vie”); vinimeriu, s. m. (septembrie), cuvînt rar, pe care Bogrea, Dacor., III, 739, îl deriva din lat. vindĕmĭārius; vinos, adj. (ca vinul); vinars, s. n. (Trans., țuică), comp. ca germ. Branntwein; vinărsar, s. m. (producător de țuică); vinărsărie, s. f. (distilerie sau prăvălie de țuică). – Din rom. provine bg. vinerič (Capidan, Raporturile, 224). Vezi definitia »
SATÍN s. n. Țesătură deasă de mătase, de bumbac, de fibre sintetice etc., cu una dintre fețe lucioasă, folosită mai ales pentru căptușeli. [Var.: satén s. n.] – Din fr. satin. Vezi definitia »
BALDACHÍN, baldachine, s. n. 1. Acoperământ decorativ, împodobit cu perdele, așezat deasupra unui tron, a unui pat, a unui amvon, a unui catafalc etc.; p. ext. lucrare de arhitectură care imită acest acoperământ decorativ. 2. Acoperământ de pânză care se purta deasupra unui demnitar laic sau al bisericii la anumite procesiuni. [Pl. și baldachinuri. – Var.: (înv.) baldahin s. n.] – Din fr. baldaquin. Vezi definitia »