STRÓMĂ, strome, s. f. (Bot.) 1. Grup de lamele între care se găsește clorofila unor plante. 2. Organ de rezistență al unor ciuperci, în care se află elementele de înmulțire. – Din fr. stroma. Vezi definitia »

coperioáră, coperioáre, s.f. (reg., înv.) capac. Vezi definitia »

JOIMĂRÍȚĂ, joimărițe, s. f. Ființă imaginară cu înfățișare de femeie respingătoare, despre care se credea în popor că pedepsește, în noaptea care precedă Joia Mare, pe fetele și femeile tinere leneșe la tors sau la dărăcit. ◊ Fig. (Pop.) Femeie foarte urâtă. – Joi + mare + suf. -iță. Vezi definitia »

cotúmbă, cotúmbe, s.f. (reg.) 1. lemn care servește ca pirostrie; cujbă, crăcană. 2. gânjul care leagă cele două brațe ce alcătuiesc pirostria. 3. cele două lemne și gânjul care le leagă de la pirostrie formează un unghi; capră, cobilă, crăcăni, iapă, traglă, trăgător. Vezi definitia »

zeámă (-émi), s. f. – 1. Suc, must. – 2. SUpă, fiertură. – Var. zamă. Mr. dzamă. Gr. ζέμα, uneori prin intermediul unui lat. *zĕma (Tiktin; Graur, Rom., LVI, 109; Ivănescu, BF, VI, 102; Rohlfs, EWUG, 732; Rosetti, II, 69). – Der. zemîrcă, s. f. (poșircă, apă chioară), var. zămîrcă, zămurcă; zemos (var. zămos), adj. (cu zeamă); zămos, s. m. (Mold., pepene galben). Din rom. provine rut. dzema, dzjama (Candrea, Elemente, 403). Vezi definitia »