ARMONÍE s.f. 1. Combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens. ◊ ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. Înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia) Vezi definitia »

ARTROPNEUMOGRAFÍE s. f. radiografie a unei articulații în care s-a introdus aer. (< fr. arthro-pneumographie) Vezi definitia »

JACQUERÍE [JA-CHE-] s. f. nume dat răscoalelor țărănești din Franța feudală. (< fr. jacquerie) Vezi definitia »

NACAZÁNIE, nacazanii, s. f. (Rusism înv.) Pedeapsă. – Rus. nakazanije. Vezi definitia »

SIDERÁȚIE s.f. 1. (Rar) Pretinsă influență a aștrilor asupra vieții sau sănătății unei persoane. 2. Scădere bruscă a forțelor vitale. ♦ Șoc nervos rezultat dintr-o variație bruscă a potențialului electric. [Gen. -iei. / < fr. sidération, lat. sideratio]. Vezi definitia »