CARIÉRĂ¹ s. f. loc de unde se scoate piatră, marmură etc. (< fr. carrière) Vezi definitia »

PÓȘTĂ¹, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care asigură primirea, transportul și distribuirea scrisorilor, a telegramelor, a mandatelor poștale și a coletelor; local în care se află această instituție. ◊ Loc. adj. De poștă = poștal. 2. Corespondența primită, expediată sau distribuită în aceeași zi sau într-o perioadă dată. ◊ Poșta redacției = rubrică într-o revistă sau într-un ziar, în care se publică răspunsuri la scrisorile și la întrebările cititorilor. ◊ Expr. Cu prima poștă sau cu poșta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) poșta = a colporta știri, aprecieri, păreri, zvonuri de la o persoană la altă, a umbla cu vorbe, a face intrigi. ♦ Factor poștal. 3. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență), cu diligența, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligență, poștalion. ♦ Loc de popas, han așezat pe parcursul unui drum, unde călătorii care foloseau poșta¹ (3) găseau vehicule de transport în comun sau cai de schimb. ◊ Cal de poștă = cal destinat exclusiv serviciului de transport. ◊ Expr. A fi sau a ajunge cal de poștă = a fi foarte solicitat, a alerga de colo până colo. 4. Unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanță (mare) nedeterminată. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = distanță (relativ) mare. II. (Pop.) Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipește de talpa unui om adormit și care apoi se aprinde pentru a-l speria. ◊ Poșta merge = numele unui joc de copii. III. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) póstă, (reg.) póștie s. f.] – Din rus. počtă. Vezi definitia »

PALÚDĂ, palude, s. f. (Înv.) Baltă; mlaștină. – Din lat. palus, -udis, fr. palude. Vezi definitia »

toámnă (-ne), s. f. – Anotimpul de după vară. – Mr., megl. toamnă, istr. tomne. Lat. autumnus (REW 812), cf. fr. automne, sp. otoño, port. outono; schimbul de gen ca în iarnă, prin analogie cu vară și primăvară (Tiktin; Iordan, Dift., 189; Pascu, Beiträge, 8). Ipoteza unui lat. *autumnĭum (Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 688; Pușcariu 1743) nu pare necesară. Explicația trecerii lui u › o(a) prin intermediul unei forme der., cu u aton (Graur, BL, V, 78) nu este suficientă. Probabil trebuie să se pornească de la un lat. *otumna, cu diftongul redus ca în orĭcla ‹ aurĭcŭla; și de aici u › o, prin asimilare, cf. rezultatele din fr. și sp. Der. tomna, vb. ( a petrece toamna); tomnat, s. n. (sezon de toamnă; cheltuiala pazei sau a pășunatului unei turme în timpul toamnei); tomnatic (var. tomnatec), adj. (autumnal); întomna, vb. refl. (a sosi toamna); tomniu, adj. (autumnal). Vezi definitia »

ÎNFĂȘURĂTÚRĂ, înfășurături, s. f. (Rar) Ceea ce înfășoară ceva sau este înfășurat pe ceva. – Înfășura + suf. -ătură. Vezi definitia »