ínă, ine, s.f. (înv.) Fibră. Vezi definitia »

MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos; mocirlă, baltă. [Acc. și: mắrghilă] – Et. nec. Vezi definitia »

BOTÁNICĂ (‹ fr. {i}) s. f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul plantelor, cercetînd structura, activitatea vitală și dezvoltarea lor, relații cu mediul, repartizarea lor în spațiu și timp, clasificarea, originea și evoluția lor. Primele consemnări cunoscute despre plante datează din timpul lui Teofrast (c. 372-287 î. Hr.) și Discoride (sec. 1 î. Hr.). Datorită descoperirii microscopului (sec. 17) și dezvoltării metodei experimentale, b. marchează un salt calitativ; în cadrul ei își delimitează aria de cercetare, separîndu-se, o serie de discipline: anatomia și fiziologia plantelor, citologia, geobotanica etc. Dintre cercetătorii români s-au remarcat stolnicul Constantin Cantacuzino (a alcătuit cea mai veche hartă geobotanică de la noi), Tr. Săvulescu, I. Prodan, D. Brândză, A. Borza, E. Pop, E.I. Nyárády. Vezi definitia »

HOÁȘCĂ, hoaște, s. f. Denumire injurioasă dată unei femei bătrâne și rele; hoanghină. – Din ucr. haška „viperă”. Vezi definitia »

PELVIPERITONÍTĂ s. f. inflamație a peritoneului pelvian. (< fr. pelvipéritonite) Vezi definitia »