ZERMACÚP, zermacupi, s. m. Monedă turcească de aur, care a circulat și în țările române în sec. XVIII-XIX. – Din tc. zermahbup. Vezi definitia »

calúp (calúpuri), s. n. – 1. Tipar, matrice, calapod, formă. – 2. Obiect adaptat, bucată. – Mr. călupe, megl. calop. Tc. kalup „tipar” (Șeineanu, II, 83; Meyer 169; Lokotsch 103); cf. ngr. ϰαλούπι, alb. kaljëp, bg. kalăp, sb. kalap. Este cuvînt cu intensă circulație europeană. În tc. provine din arab. qālib, de unde fr. acabit și calibre (Gamillscheg 6; Ronzevalle 128), și arab. provine din it. garbo (Corominas, II, 616) sau din gr. ϰαλόπους. În tc. are și sensul de „viclenie, șiretlic”, care s-a păstrat în expresia „a trage un calup” „a înșela”. Este dublet al lui calibru, s. n. (mărime; calitate personală), din fr. și al lui calapod. Vezi definitia »

trup (-puri), s. n. – Corp. – Mr., megl. trup. Sl. trupŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49, Cihac, II, 425; Conev 87), cf. bg., sb., cr., slov. trup, pol. trup „cadavru”. – Der. trupesc, adj. (corporal); trupește, adv. (corporal); trupeș, adj. (corpolent); trupeșie, s. f. (corpolență); trupean, adj. (înv., corporal); trupos, adj. (corpolent); trupoșie, s. f. (corpolență); întrupa, vb. (a incarna; a personifica). – Țig. sp. trupó, drupo (Besses 70 și 163), provine din rom. sau dintr-un idiom sl. – Cf. trupiță, tulpină. Vezi definitia »

ȚUP interj. v. țop. Vezi definitia »

ciup (ciúpi), s. m. – 1. Smoc de păr, moț, tupeu. – 2. Șuviță, plete, cîrlionț. – 3. Copac stufos, frunziș. – Mr. ciup „ață de cînepă”. Sl. (sb. čup „smoc”, rus. čup „moț”), cf. alb. čupë „plete”. Nu poate proveni direct din sb., cum crede DAR, datorită circulației extinse a cuvîntului rom. Pare cuvînt diferit de cel anterior, probabil în legătură cu ciuf. – Der. ciupos, adj. (zbîrlit, ciufulit). Vezi definitia »